Depravări în coloniile britanice din Australia secolelor trecute. Sodomia era pedepsită cu moartea, iar politicienii vremii încercau să oprească homosexualitatea între deţinuţi

În 1787, atunci când Arthur Phillip se pregătea să stabilească o colonie în New South Wales, a scris superiorilor săi ce reguli vor exista în această colonie, precizând că două crime vor fi pedepsite cu moartea: omuciderea şi sodomia, scrie ABC.

În ziua de astăzi nu pare, dar Phillip era liberal. În Britania acelei perioade, erau sute de infracţiuni care erau pedepsite cu moartea.

• Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui…
• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri

Deşi administraţia privea cu ochi răi sexul între persoanele de acelaşi gen, acesta înflorea în sistemul de detenţie australian.

Astfel, decizia lui Phillip de a pedepsi sodomia cu moartea era o poziţie rezonabilă, având în vedere contextul de atunci. S-a întâmplat ca acesta, cât a fost guvernator, adică până în 1792, nu a pus regula în practică. Nu au existat execuţii pentru sodomie şi nu a fost nimeni trimis în Noua Zeelandă pentru a fi lăsaţi în voia triburilor de canibali.

Primul caz a apărut abia în 1796, când Francis Wilkinson, un muncitor, a fost acuzat de sodomie. Nu se ştie soarta acestuia.

Din 1830, coloniştii liberi din New South Wales doreau cu disperare oprirea aducerii de noi condamnaţi în colonie. Erau multe motive pentru acest lucru, dar unul dintre cele mai importante este acela că distrugea „dezvoltarea morală” a aşezării. În gândirea vremii, criminalitatea, inclusiv sodomia, era văzută ca degenerare fizică ce era transmisă din generaţie în generaţie.

De asemenea, nu era o proporţie echilibrată între bărbaţi şi femei, ceea ce duce la tentaţia sodomiei.

Chiar dacă temerile autorităţilor au declanşat un val de dezbateri şi discuţii cu privire la pericolele depravării, este important de menţionat că mai este un mod de a privi acest aspect – sodomia era parte din viaţa deţinuţilor, iar experienţele nu erau atât de negative precum arată autorităţile îngrozite. Aceşti oameni aveau parte şi de afecţiune şi ataşament, inclusiv iubire sexuală. 

Anchetele guvernamentale au scos la iveală adevărata amploare a fenomenului

În 1841, a fost o anchetă cu privire la revolta din închisoarea de femei Launceston, unde s-a descoperit că relaţiile sexuale între femei erau comune. Un martor a identificat şase cupluri, alţii au sugerat că existau opt până la 30 de cupluri.

Atunci când autorităţile au încercat să despartă cuplurile, acestea au refuzat să părăsească celulele sau chiar s-au revoltat.

O altă anchetă a parlamentului britanic din 1837 cu privire la sistemul de transport a găsit multe dovezi ale depravării condamnaţilor. Oficialităţile au ajuns la concluzia, în urma anchetei, că se confruntau mai degrabă cu o subcultură.

Bărbaţii tineri care ajungeau la barăcile din Hyde Park din Australia se puneau sub protecţia celor mai bătrâni şi luau nume de femei precum Kitty, Nancy sau Bett. În Norfolk Island, s-au găsit aproximativ 150 de cupluri de bărbaţi, care se considerau „soţ şi soţie”.

Aşadar, sexualitatea în cazul condamnaţilor putea avea mai multe conotaţii. Putea fi o chestiune de conjunctură, dorinţa sexuală se manifesta altfel în lipsa sexului opus sau avea o conotaţie prin care se putea exprima puterea cuiva asupra altui om, stabilindu-se astfel o ierarhie.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Homosexualitatea latentă. ”Orice om are o parte heterosexuală şi una homosexuală”

Putem recunoaşte orientarea sexuală a unui bărbat doar după trăsăturile lui faciale?

Cum a evoluat homosexualitatea?

Cuplul celebru de la Pompeii, rămas îmbrăţişat în urma erupţiei vulcanice, erau doi homosexuali